Internetul şi majoritatea reţelelor folosesc principiul client/server. Servere de pe tot globul oferă anumite tipuri de servicii, iar clienţii (PCuri, calculatoare portabile sau telefoane) se conectează la acestea pentru a accesa informaţiile.

Principalele motive pentru folosirea atât de largă a acestei arhitecturi sunt:

• stocarea informaţiei într-un singur loc, de unde poate fi redistribuită cu uşurinţă ăcătre clienţi;
• dedicarea resurselor de calcul (a serverelor) unor sarcini specifice cum ar fi spre exemplu poşta electronică – unde este implicată mutarea informaţiilor în siguranţă dintr-un punct în altul.

Clienţii (adică acele computere ce funcţionează cu drept de client într-o reţea) pot avea o varietate foarte mare şi pot fi opriţi şi porniţi fără să afecteze buna funcţionare a reţelelor.

Ceea ce trebuie reţinut în primul rând în ceea ce priveşte marea majoritate a serviciilor de Internet este că există:

• un program (aplicaţie software) client pe de o parte;
• un program server de cealaltă parte;
• conexiuni între client şi server;
• conexiuni între mai multe servere;
• conexiuni directe între clienţi.

Procesul de transfer a fişierelor de pe server pe client poartă numele de download, iar cel invers este numit upload.

În toate aceste cazuri, relevant din punctul de vedere al securităţii este răspunsul la următoarele întrebări:

• cine „vorbeşte”?
• cu cine?
• pe ce cale?
• ce informaţii se schimbă?

(Ghid MCTI)

This entry was posted on marți, septembrie 8th, 2009 at 10:36 and is filed under Internet. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.